„Cele mai rele zile ale celor care iubesc ceea ce fac sunt mai bune decât cele mai bune zile ale celor cărora nu le place ceea ce fac.” – E. James Rohn

Marea majoritate a femeilor ajung la un moment dat în situația de a alege între o viață profesională reușită și o viață de familie fericită.

Ce alegem, cariera sau viața de mamă? Putem îmbina viața profesională cu viața de mamă? Cât de greu este să echilibrăm multitudinea de roluri și responsabilități?

Încă de la început trebuie precizat că nu există alegere corectă și alegere greșită. Locul de muncă și locul în familie ne sunt influențate de trăsăturile de personalitate, de aspirații, de scopurile pe care ni le-am propus. Să fii mamă e o experiență care te implinește, cea mai intensă relație pe care o ființă umană o are cu alta, iar cariera iți satisface nevoia de independență, îți oferă posibilitatea afirmării într-o profesie și o viață socială înfloritoare.

Și carieră și maternitate

Femeia perfectă, care reușește să fie o mamă extraordinară, o soție iubitoare, o femeie cu o carieră de succes și căreia îi rămâne timp și pentru sine, nu există în realitate. Așa cum nu există nici copilul care doarme toată noaptea, se poartă întotdeauna bine în public și mănâncă tot ce îi prepari tu. În viața reală, o zi nu are niciodată suficiente ore pentru a face tot ce ți-ai propus, și chiar dacă ar avea, multe dintre lucruri rămân la stadiul de propunere.

În realitate, omulețul plin de energie și încăpățânare te va face să te întrebi de multe ori dacă ești o mamă bună, vei adormi înaintea copilului în serile pe care plănuiești să le petreci cu partenerul (la fel și el), iar când vine vorba de micile tale plăceri, poți începe să citești o carte doar dacă ești dispusă să o termini la anul.

Asigurarea echilibrului între carieră și familie nu este un lucru ușor de obținut, pentru că ambele cer timp și energie, dar nici imposibil. Nu există o formulă unică pentru a ține balanța a cărei înclinare variază în funcție de vârstă și nevoile copilului, dar și de situație și oportunitățile profesionale, cheia stă în fiecare dintre noi.  

De ce amândouă ?

Pentru câștigul financiar (ce să vezi, facturile nu se plătesc singure, iar educația copilului costă și ea), dar și pentru că avem nevoie de apreciere, stimulare intelectuală, stabilitate, independență și chiar de o cafea băută în liniște.

Pentru că frumusețea maternității este inegalabilă, dar nu este suficientă pentru împlinirea ta ca individ.

Pentru că o mamă care muncește nu este mai puțin bună decât o mamă care nu muncește, și invers. Ambele variante sunt bune dacă se potrivesc cu așteptările tale. O mamă fericită va crește un copil fericit. 

Pentru că nu trebuie să renunțăm la valorile care ne definesc (familie, carieră, statut social, bani, profesionalism, celebritate, independență, stabilitate), ci doar să le prioritizăm. Atunci când ești într-un loc fizic, fii acolo și sufletește și mental.

Pentru că ceea ce aduce valoare este timpul de calitate petrecut împreună.

 

Important este să faci ceea ce îți place și dacă ai și oamenii potriviți lângă tine, cu siguranță vei reuși!

 

Autor: Steluța Sefca

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *